Puţine-s zilele pe care le-am risipit nepăsător,
dar cât aş vrea ca nici acestea
să nu-mi întunece-amintirea,
puţine-s urmele vieţii ce nu le pot privi uşor,
dar cât de mult aş vrea nici una
să nu-mi fi fost
şi nicăierea.

Ce fericită-i amintirea izvorului mereu curat
ce nu alungă niciodată pe nimenea
oricât i-ar cere
şi nu aşteaptă răsplătire pentru nimic
din tot ce-a dat,
ci dă mereu de orice dată
cu-aceeaşi proaspătă plăcere.

Ce fericită-i amintirea trăirii Soarelui
şi-a Ploii
ce nu aleg cui dau lumina
şi binefacerile-ntruna,
- ce dulce-i tot ce-nvăţ din asta
spre-ndestulările nevoii
acelor care nu pot cere
dar flămânzesc întotdeauna.

Aşa aş vrea şi eu să-mi fie
şi-acele zile care nu-s...
Aşa le-aş vrea şi-acele urme
a căror faţă mă-ntristează,
ca-n ziua cercetării mele
s-aduc în Faţa Ta, Isus,
din fiecare zi o roadă,
din fiecare urmă-o rază...